Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat joi un plan prin care speră să-i convingă pe bucureșteni să renunțe la mașinile personale măcar câteva zile pe săptămână, dacă nu definitiv. Edilul va investi 230 de milioane de euro în modernizarea sistemului de transport în comun, printre achiziții numărându-se 100 de autobuze electrice.

Am reuşit astăzi să semnăm încă 11 contracte, cu finanţare europeană, pe Programul Operaţional Regional, în valoare de 230 de milioane de euro, din care finanţare nerambursabilă de aproape 180 de milioane de euro, într-o perioadă în care toate autorităţile publice locale se plâng şi afirmă că bugetele sunt insuficiente. Este o mare reuşită că împreună cu specialiştii de la Ministerul Dezvoltării Regionale am reuşit să semnăm aceste contracte”, a declarat joi Gabriela Firea, citată de Mediafax.

Investiția vizează modernizarea sistemului de transport în comun al Capitalei. Mulțumită acestor fonduri europene, flota auto STB (Societatea de Transport București) va fi înnoită cu autobuze electrice, dar și cu tramvaie: „Cu ajutorul acestor finanţări vom achiziţiona 80 de tramvaie, 100 de autobuze electrice şi vom moderniza o line importantă de tramvai. În acelaşi timp, suntem în procedură de licitaţie pentru alte mijloace de transport în comun, aici la Primăria Capitalei, proiecte de peste 100 de milioane de euro, şi mă refer aici la 130 de autobuze…

Citeste continuarea Aici