Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a dispus amendarea unui taximetrist cu 1.000 de lei pentru că a refuzat să transporte o persoană cu autism. Și compania de taximetrie a fost amendată cu 1.000 de lei.

”Refuzul unui taximetrist de a transporta o persoană cu autism reprezintă discriminare conform art. 2, alin. 1, și art. 10 , lit g) din 15 G. 137/2000, republicată. S-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 1.000 lei pentru firma de taximetrie și 1.000 lei pentru șofer, cu obligația de a publica într-un cotidian național un rezumat al hotărârii și recomandarea ca în viitor să acorde servicii de taximetrie fără discriminare”, informează CNCD într-un comunicat de presă.

Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi a celor prezenți.

Libertatea a scris, în luna februarie, despre acest caz. Atunci, Cătălin Rizea ne-a explicat că fiica sa de 17 ani suferă de autism și nu se poate deplasa singură. El a spus că în dimineașa zilei de 28 februarie, a lăsat-o pe Catinca în grija a doi tutori, cu specializări în Psihologie, pentru a fi dusă la un centru de terapie. Părintele tocmai ce se urcase în mașina personală pentru a se duce la serviciu când a observat că fiica sa și cei doi însoțitori au fost dați jos din taxi.

Bărbatul a precizat că i-a cerut explicații taximetristrului și atunci a primit o replică halucinantă. „Mi-a zis că el nu ia handicapați, că…

Citeste continuarea Aici