Conferința de presă organizată astăzi a dat, practic, semnalul startului Raliului Perla Harghitei. În această seară, începând cu ora 20:00, se va desfășura Prezentarea Oficială a echipajelor prezente la ediția cu numărul 27 a competiției. Întrecerea care contează ca a patra etapă în Campionatul Național de Raliuri Dunlop, Campionatul Național Rally 2 Dunlop și Campionatul Național de Raliuri pentru Vehicule Istorie, toate derulate sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, se va desfășura în perioada 12-13 iulie.

”Sperăm că vom avea parte de vreme bună”, a spus, organizatorul raliului, Csaba Ferencz, după ce, în prealabil, salutase invitații- oficialități, reprezentantul sponsorului principal și jurnaliști- la conferința de presă premergătoare Raliului Perla Harghitei 2019. Pentru că, da, o vreme frumoasă ar permite publicului să savureze pe probele speciale spectacolul sportiv. Cel care reprezintă ingredientul principal al reușitei evenimentului pe care, evident, împreună cu echipa sa și partenerii speră să-l facă an de an mai atractiv.

A luat cuvântul apoi, Árpád Gálfi, primarul orașului Odorheiu Secuiesc. Care a ținut să sublinieze: „Porțile orașului Odorheiu Secuiesc sunt totdeauna deschise sportivilor, tehnicienilor, oficialilor și fanilor nu doar în timpul cursei. Această competiție are darul de a le oferi un contact cu această comunitate, care…

Citeste continuarea Aici