Finalul sezonului din Campionatul FIA Formula E ABB a fost unul foarte bun pentru BMW i Andretti Motorsport. La capătul New York City E-prix, echipa a obţinut clasări pe podium prin ambii piloţi – câte una în fiecare cursă – şi pole position în a doua manşă, performanţă reuşită de Alexander Sims (Marea Britanie). Victoriile au revenit lui Sébastien Buemi (Elveţia, Nissan) şi lui Robin Frijns (Olanda, Virgin).

Cursa 1: Clasat al treilea la finalul primei curse desfăşurate pe „Brooklyn Circuit” (SUA), António Félix da Costa (Portugalia), plecat al optulea de pe grilă, a bifat a patra clasare pe podium din acest an, după victoria de la Ad Diriyah (Arabia Saudită), locul al doilea din Mexico City (Mexic) şi poziţia a treia de la Sanya (China). Pentru a doua oară în această stagiune, Sims a încheiat al patrulea, acumulând puncte importante.

În timp ce fanii din New York au asistat la numeroase incidente – unul dintre acestea a dus la apariţia BMW i8 Coupé Safety Car pe circuit – şi câteva dueluri atractive în condiţii de temperaturi ridicate, cei doi piloţi BMW i Andretti Motorsport au reuşit să stea departe de probleme şi să facă o cursă curată. În cele din urmă au fost recompensaţi cu un rezultat bun pentru echipă.

Reacţii după prima cursă din New York City E-Prix:

Jens Marquardt (director BMW Group Motorsport): „Felicitări întregii echipe pentru acest rezultat bun în…

Citeste continuarea Aici