Fișa medicală necesară la obținerea sau reînnoirea permisului auto va fi valabilă timp de un an de la momentul la care este emisă, în condițiile în care aceasta are acum o valabilitate de doar șase luni, conform unui proiect de ordin al Ministerului Sănătății.

Totodată, va apărea un nou model al fișei medicale, ce va conține și examinarea de pneumologie, pentru cei care vor permis pentru mașini mari, pentru a vedea dacă au apnee. Însă trebuie precizat că șoferii suspectați de apnee deja sunt obligați din 2015 să obțină un aviz medical pentru a avea permis auto.

Proiectul de ordin este publicat de joi în dezbatere publică și, pentru a se aplica, trebuie aprobat de ministrul sănătății și publicat în Monitorul Oficial.

În esență, noutatea majoră este că valabilitatea fișei medicale, de care au nevoie atât viitorii șoferi, cât și actualii șoferi, va fi dublată (de la șase luni se va ajunge la un an). Astfel, documentul va putea fi folosit oricând în intervalul respectiv de un an, fie pentru prima obținere a permisului auto, fie pentru reînnoirea celui deja obținut.

Practic, vom avea un model nou al fișei medicale, însă acesta va conține mai ales modificări de formă. Singura schimbare, în afară de valabilitate, va fi apariția, pe lista examinărilor medicale necesare, a pneumologiei. Rubrica de pneumologie va fi obligatorie doar pentru cei care vor permis pentru camioane de marfă sau pentru…

Citeste continuarea Aici