Iaşul este gata să primească şi în acest an caravana Campionatului Naţional de Raliuri. Pe 6 septembrie va debuta ediţia a XXXV-a a Raliului Iaşului. Organizatorii au publicat documentele oficiale, astfel încât, de câteva ore, participanţii se pot înscrie la etapa a şasea a sezonului.

Întrecerea din acest an propune peste 132 de kilometri de probe speciale în cele două zile ale competiţiei. Fanii motorsportului îi vor putea vedea pe concurenţi joi, 5 septembrie, la sesiunea de teste la Bârnova, apoi, de la ora 20.30, pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt la prezentarea echipajelor.

Raliul începe vineri, când, la ora 11.00, prima maşină va ieşi din Parcul Service pentru a parcurge, de câte două ori, specialele Cioca Boca şi Madârjac. Seara, începand cu ora 20.00, spectacolul se mută pe Râpa Galbenă, Pasajul Mihai Eminescu şi Bulevardul Independenţei unde va avea loc mult aşteptata Superspecială. Sămbătă, sunt programate celelalte 5 probe în partea de sud a oraşului, ultima trecere pe Dobrovăţ fiind Power Stage. Ziua continuă cu sosirea festivă în centrul oraşului şi festivitatea de premiere.

Trebuie să recunosc, am avut mari emoţii în ceea ce priveşte organizarea etapei din acest an, însă avem alături de noi oameni care au înteles importanţa acestui eveniment atât pentru Iaşi, cât şi pentru sportul românesc. Le mulţumesc tuturor celor care ne-au susţinut în…

Citeste continuarea Aici