Grupul auto german Volkswagen va înceta în cursul acestei săptămâni să mai producă ultima versiune a modelului Beetle la uzina sa de la Puebla, Mexic, o decizie care înseamnă sfârşit de drum pentru un vehicul a cărui istorie a început în 1938.

De-a lungul a opt decenii, „broscuţa” a fost rând pe rând un proiect al dictatorului Adolf Hitler pentru o „maşină populară”, un simbol al renaşterii economice a Germaniei după război, un exemplu al globalizării vândut şi recunoscut peste tot în lume şi o emblemă a contraculturii anilor 1960 în SUA.

Inginerul austriac Ferdinand Porsche a fost cel care a conceput designul original al maşinii care era destinată să facă pentru Germania ceea ce a făcut Ford Model T în SUA. Însă producţia de masă a automobilului, botezat iniţial KdF-Wagen, la o nouă uzină din estul oraşului Hanovra a fost anulată din cauza celui de al doilea război mondial. Relansată ca un constructor civil de automobile sub supervizarea autorităţilor britanice de ocupaţie, uzina Volkswagen a fost transferată în 1949 către Guvernul german şi landul Saxonia Inferioară, care deţine şi acum o parte importantă din acţiunile companiei. În anul 1955 de pe liniile de asamblare de la Wolfsburg a ieşit modelul Volkswagen Beetle, cu numărul un milion.

SUA au devenit cea mai importantă piaţă străină pentru Volkswagen, cu…

Citeste continuarea Aici