Un parlamentar s-a gândit că ar fi bine ca, în cazul suspendării provizorii a permisului auto, un conducător auto să îşi poată alege, în intervalul de un an de la data infracţiunii pentru care a fost sancţionat, perioada în care suspendarea să devină efectivă. Proiectul de lege a fost adoptat tacit de Senat şi urmează acum să fie dezbătut în Camera Deputaţilor.

Citeşte şi:

Șofer de autobuz, lăsat fără permis pentru că a evitat un accident: „Ce lege am încălcat?!”    

Noul Cod Rutier: iată pentru ce mii de şoferi riscă acum amenzi uriaşe

Termenul de adoptare tacită a proiectului s-a împlinit chiar în prima săptpămână de reluare a activităţii parlamentare, iar senatorii din comisia de specialitate nu şi-au făcut timp pentru a întocmi un raport pentru votul din plenul Senatului, aşa că iniţiativa a fost adoptată fără dezbatere. Guvernul s-a opus proiectului de lege, care arată că printr-o astfel de măsură nu s-ar mai atinge scopul educativ şi preventiv al sancţiunii contravenţionale. În plus, Executivul mai arată că prevederea ar putea conduce la încălcarea Constituţiei, de vreme ce în cazul altor sancţiuni nu există astfel de opţiuni.

Iniţiativa legislativă prevede că: 

– În cazul suspendării provizoriu a permisului auto, conducătorul auto poate să-şi aleagă perioada suspendării, potrivit faptei contravenţionale pe care a savârşit-o.

– Excepţiile de la această…

Citeste continuarea Aici